О нас

Comunitatea noastră a evreilor mesianici a început în 1999 cu o congregație evreiască mesianică locală în orașul Oradea, România. Baza pe care s-a constituit această Comunitate a fost Kitvey HaKodesh (Sfintele Scripturi ebraice și ulterior aramaice) restaurate, fără amprenta modificărilor ulterioare omenești, lingvistice (grecești) și doctrinare (influența anumitor confesiuni).

Astfel, oficial, prima Comunitate a Evreilor Mesianici a fost înființată câțiva ani mai târziu. În prezent, avem comunități în România și în Republica Moldova. Este planificată înființarea mai multor comunități în România și în țările din jur dar și în unele mai îndepărtate. Pe lângă înființarea de noi comunități locale, suntem deschiși și față de alte comunități sau congregații să ni se alăture sau să colaborăm.

Suntem deschiși pentru cooperare atât cu comunitatea evreiască ortodoxă (mozaică) cât și cu bisericile și organizațiile creștine.

Liderii federației și a comunităților noastre sunt evrei, dar ca membri sunt primiți și neevrei, în concordanță cu Noul Legământ. Păstrăm o relație bună cu celelalte confesiuni creștine, cu care participăm în fiecare an la Rugăciunea mondială pentru unitatea credincioșilor.

Președintele (CEO) a federației noastre evreiești mesianice este Shaliach David Nagy, care împreună cu ceilalți lideri sunt fondatorii federației noastre. O federație care în timp a devenit internațională. David Nagy președintele federației noastre a intrat oficial în chemarea de Shaliach, de Apostol evreu a federației noastre conform HaBrit HaChadashah / Noului Legământ din anul 2015.

În Oradea, România funcționează prima sinagogă mesianică din România după cel de-al doilea război mondial. Clădirea se află într-un loc foarte semnificativ. Se află pe strada care făcea parte din fostul ghetou evreiesc și pe unde treceau trenurile care transportau pe cei din poporul nostru care erau duși la exterminare. 27260 de evrei, dintre care mii de copii, femei și bătrâni. Oameni a căror vină a fost că erau evrei. Așadar, pe această stradă care cândva a însemnat moartea sigură pentru poporul nostru evreu există acum o sinagogă mesianică care înseamnă viață veșnică atât pentru evrei, cât și pentru neevrei. Această stradă în prezent se numește strada „Evreilor Deportați”.

Federația noastră s-a înființat cu scopul de a uni comunitățile evreilor mesianici din România și cele din străinătate care aparțin de noi și pentru a fi un punct de reper spiritual și doctrinar care să reprezinte corect crezul Iudaismului mesianic autentic în România și în străinătate unde suntem prezenți sau cunoscuți.

Scopul nostru primordial este restaurarea crezului original, așa cum a fost el pe vremea primilor Shlichimi (Apostoli evrei) cu adaptarea necesară vremurilor de acum, inclusiv a celor 5 slujiri principale enumerate de Shaul HaShaliach (Apostolul Pawlos) în Efesim 4:11., unde este scris: ”Și El a dat pe unii: shlichimi și pe unii: profeți și pe unii: vestitori și pe unii: păstori și pe unii: învățători.” (Traducere din originalul aramaic făcută de domnul Shaliach (Apostol) David).

Tot cu scopul ca evreii și neevreii să ajungă să primească viața veșnică oferită prin sacrificiul Domnului nostru, Yeshua HaMashiach, s-a înființat prima expoziție permanentă într-un muzeu a evreilor mesianici sau evreiască mesianică din lume, tot la Oradea. Încă o minune făcută de Adonay Elohey Israel atât pentru poporul evreu, cât și pentru toți credincioșii dintre națiuni care se pot naște din nou prin credința în Elohimul Lui Israel și Fiul Său.