M’GILAT Ester (Cartea Ester) 9:20-22 

   Mordechai a scris aceste lucruri și a trimis scrisori tuturor iudeilor din provinciile împăratului Achashverosh, celor de aproape și celor de departe, 21ca să‑i îndemne să sărbătorească în fiecare an ziua a paisprezecea a lunii Adar și ziua a cincisprezecea a aceleiași luni, 22ca zile în care iudeii au scăpat de dușmanii lor și ca lună în care întristarea lor s‑a transformat în bucurie, iar bocetul lor – în fericire. I‑a îndemnat să facă din ele zile de ospăț și de bucurie și să trimită daruri prietenilor și daruri celor nevoiași. 

 

   Evenimentele sărbătorii de Purim sunt redate în M’gilat Ester (Cartea Ester), şi se desfăşoară între 483-473 înainte de venirea lui Mashiach. Locaţia e Susa, capitala imperiului persan, ceea ce corespunde cu Iranul din vremea noastră.

   M’gilat Ester este unică în Kitvey HaKodesh prin faptul că numele lui Adonay nu este folosit. Deşi Numele lui Adonay nu apare este evident CINE orchestrează evenimentele naraţiunii.

   Potrivit învăţaţilor evrei miracolul de Purim are loc, fără îndoială, în cea mai întunecată perioadă din istoria de până atunci a evreilor. Primul Templu fusese distrus şi Eretz Israel fusese realmente golit de evrei. Permisiunea de întoarcere în Eretz Israel şi de construire a celui de-al doilea Templu fusese sacordată dar apoi lucrarea s-a oprit din cauza împăratului Persiei, Achashverosh. Chiar şi când lucrarea se desfăşura doar un mic număr de evrei – până-n 40 000 – avuseseră curajul să se întoarcă în Eretz Israel.

   Naţiunea era demoralizată. Considera cumva Adonay că evreii nu mai sunt poporul Său? Ignoraseră evreii profeţiile Torei şi ale profeţilor? Să se fi îngropat istoria evreilor în molozul primului Templu?

   Într-un astfel de cadru a apărut Haman cu planul său de a extermina poporul evreu, şi el avea toată susţinerea celui mai puternic împărat al lumii.

   M’gilat Ester semnalează un nou model de miracol. Numele lui Adonay nu apare deloc întrucât prezenţa SA este ascunsă pe tot cuprinsul cărţii. Istoria Esterei şi a lui Mordechai se desfăşoară pe o perioadă de nouă ani iar desfăşurarea evenimentelor are loc ca un şir de coincidenţe neprevăzute. Iată miracolul şi mesajul său – M’gilat Ester îi învaţă pe evrei că Adonay întotdeauna planează/veghează asupra Poporului Său chiar şi atunci când pare că EL l-a uitat; şi ne mai învaţă că nu există coincindenţe în istoria evreilor. Evenimentele izolate întotdeauna au un tipar, chiar şi atunci când nu mai sunt profeţi sau înţelepţi care să ni le descifreze.

   Înţelepţii noştri explică faptul că unul din elementele cheie ale naraţiunii, aproape fatale pentru evrei, a fost lipsa unităţii dintre evrei şi refuzul de a-l asculta şi urma pe Adonay.

   Cartea se încheie prin recunoaşterea măreţiei lui Mordechai şi promulgarea unei sărbători care ne îndeamnă la unitate şi sprijinirea celorlalţi prin oferirea darurilor şi recunoaşterea lui Adonay în toate căile noastre.

   Găsim în M’gilat Ester chiar şi porunca celebrării Sărbătorii de Purim. Sărbătoarea trebuie ţinută în luna evreiască Adar, pe 14 şi 15 ale lunii. În calendarul gregorian 2019, aceste zile de sărbătoare încep miercuri 20 martie, la apusul soarelui, şi se încheie vineri 22 martie la apus. Kitvey HaKodesh menţionează că această sărbătoare trebuie ţinută în fiecare an.

   Sărbătoarea de Purim (5779 / 2019) e înconjurată de un set de circumstanţe unice. Sărbătoarea de Purim coincide cu o super lună plină. E o lună plină care are loc mai rar ca de obicei; pe orbita sa luna va fi cel mai aproape de pământ din tot ciclul său.  În acest an Sărbătoarea de Purim coincide cu echinocţiul de primăvară.

   În calendarul ebraic anul 5779 este an bisect, asta înseamnând că există două luni Adar, iar Sărbătoarea de Purim se ţine în a doua lună Adar.

   Rabinii susţin că suntem foarte, foarte, foarte aproape de arătarea lui Mashiach.

   Rabbi Pinchas W. a făcut următoarea analogie: sosirea lui Mashiach va fi precum aşezatul pe scaune în timpul cântecului. Nimeni nu ştie când se opreşe muzica, însă atunci când se opreşte toată lumea trebuie să se aşeze pe scaun; aşa că fii atent să nu fi prins nepregătit şi să rămâi pe dinafară atunci când se va opri muzica…

   Mesajele din M’gilat Ester sunt atemporale, în mod special atunci când ne simţim singuri şi fără Prezenţa Divină…